Wijk aan Zee este numele unei mici localitati de la Marea Nordului unde, din 1947 se desfasoara anual unul din cele mai celebre turnee de sah. E un turneu inchis, unde participa numai mari maestri (topul momentului). Cred ca am auzit prima oara de turneul asta cind aveam vreo 8-9 ani :) . E formidabil ca, pe vremea aia, mi s-a parut ca nu o sa pot ajunge niciodata acolo, sa vad live... Mi se parea la capatul pamantului si ca e nevoie sa fii foarte, foarte bogat ca sa vizitezi (cam aceeasi impresie am avut-o mai tiraziu despre Formula 1 la Monte Carlo...)
In orice caz, locul e la doar 1 ora de Amsterdam, asa ca m-am dus duminica sa vad ce si cum (si cred ca o sa ma mai duc o data si in weekend-ul urmator). A fost frumos, pentru mine, sa-i vad pe Topalov, Kramnik, Anand, Judith Polgar :) Am fost cu Kinga, care s-a bucurat ca in turneu sunt doi unguri si nici un roman :) si a inceput sa faca calcule citi oameni destepti scot ei raportat la populatie, comparativ cu romanii.... In plus, pe linga turneul inchis al marilor maestri, mai e un open si, in weekend-ul viitor, un turneu de sah rapid.
Statiunea in sine nu e cine stie ce: marea e la 5 minute de sala de joc, plaja pustie, bineinteles, vint... Nu pare a fi atit de comercial ca la Scheveningen, ci mai degraba un stil mai "Eforie Nord" ca sa zic asa.

0 comments:
Post a Comment