Wednesday, 26 September 2007

Manacatorii de cartofi


Moni si Alex sunt mai culturali. Cel putin Moni. Alex e cu "ce sunt timpeniile astea ?! Serios, eu nu inteleg !"
Simbata la prinz am fost in sfirsit la muzeul Van Gogh, in compania tinarului cuplu mai sus mentionat. Noi, ca fetele, cu audioguide, Alex cu "eu nu pot sa inteleg ce-o fi asa de fascinant la timpeniile astea". Adevarul ca nici eu.
Una peste alta, tipul asta Vincent nu prea era in toate mintile. Cu toate astea, unele dintre tablouri sunt chiar misto (spre exemplu asta pe care l-am pus aici). Macar unul, doua misto din fiecare perioada tot am vazut.
Muzeul in schimb, a-r-h-i-p-l-i-n. Nu am vazut in viata mea asta o ingramadeala intr-un muzeu. Si nu zic de coada de la intrare, care merge repede, ci de aglomeratia dinauntru. Absolut incredibil. Pare ca tot turistul care nu vine sa fumeze si sa mearga in Red Light, vine la muzeul Van Gogh.

Tabloul din poza (e de fapt o litografie, tabloul propriu-zis e prea intunecat) se numeste The Potato Eaters (Mancatorii de cartofi). E unul (de fapt cel mai important) din perioada timpurie a lui Van Gogh, anii de inceput in care a trait & pictat in Olanda.

Fromage fondue

Pentru necunoscatori : fromage fondue este un fel de mancare cica tradional elvetiana (!). In fapt, e un fel de brinza incalzita care se mananca cu paine.
Chiar daca e elvetiana, chestia se bucura de mare succes printre francezi. Din acest motiv, Sebastian a organizat saptamana trecuta o cina, unde a 'gatit' acest minunat fromage fondue.
Aparent mancarea a pornit ca o chestie pentru alpinisti (pentru ca pe munte poti cara brinza si paine, nu se strica); in plus, se mananca fierbinte, asa ca e buna ca sa te incalzesti.
Ce sa zic, a fost ok, dar ce poate sa nu fie ok la brinza cu paine ?! Cind am terminat de mancat, am intrebat cu totii unde e felul urmator :) si mai als unde e friptura :).
Daca doriti si aveti placerea, en francais.

Sunday, 16 September 2007

Moeders

Un now weekend, deci vineri si simbata in oras.
Vineri am avut o shedintza la servici - eBuddy foloseste un produs open-source pentru livrarea de bannere - Openads. Din cauza ca suntem unul dintre cei mai mari uilizatori (top 20, spun ei), domnii CEO & CTO de la Openads ne-au facut o vizita. Prilej numai bun de a sta 3 ore intr-o sala de shedintze, discutind features, performantza, scalabilitate, roadmap si toate celelalte buzz-words legate de produs. Una peste alta, destul de interesant, desi prea putin tehnic pentru gustul meu.
Evident, fiind vineri si avand si vizitatori, dupa servici a urmat iesitul la bere. Cred ca in ultimele 4 saptamani am iesit de fiecare data, fie pe banii firmei fie pe banii nostri ; daca stau sa calculez, cred ca de cind lucrez aici am iesit mai mult la bere cu colegii decit in toate celelalte joburi (ultimii 5 ani) la un loc !
Simbata am fost intr-un restaurant "tipic olandez" - Moeders. Moeder inseamna mama, deci numele romanesc ar fi Mame; din fericire, nici o asemanare cu romanescul "La Mama" : restaurantul e micutz, peste tot pe pereti sunt poze cu mame (mai tinere sau mai in virsta), mancarea foarte buna. Esti invitat sa vii in restaurant de ziua mamei tale, impreuna cu ea, si localul ii va pregati o surpriza. De fapt, aseara cineva a facut exact chestia asta - mama cu pricina era o femeie la vreo 60 de ani. I-au adus tort cu lumanarele, toata lumea din local a inceput sa cinte "Multi Ani Traiasca" si sa aplaude - frumos.
Apoi am mers intr-un club in Rembrandtplein, un pic stilul Fire (ring de dans, dar si separeu cu mese unde puteai sta de vorba), dar mult mai spalat. Am stat vreo ora si am plecat. Nu stiu de ce, dar am ajuns sa ma plictisesc teribil. Nu am fost niciodata un mare fan de discoteca (poate am fost intre 1996 si 2001, pe vremea turneelor de sah, totusi), dar acum chiar m-am plictisit. Si stau sa ma intreb daca e din cauza virstei :) sau de ce.

Saturday, 15 September 2007

Despre Amsterdam

Iata ca, datorita obiceiului meu burghez de a citi Dilema (acum Veche - editia online e cu o saptamana in urma), am dat peste un articol despre Amsterdam. Desi imaginea mea despre oras e foarte departe de cele descrise de autor, cred ca e interesant de citit. Celebrate diversity :) !

Wednesday, 12 September 2007

Mare alergatura

Olandezii sunt mari amatori de sport. Foarte multa lume se duce la sala, face jogging, merge cu barca cu vele, joaca fotbal, volei si asa mai departe. Din cauza asta, vara e plina de evenimente sportive 'pentru amatori'.
Vinerea trecuta a fost organizat Sky Radio Run ; Sky Radio este, dupa cum spune si numele, un post de radio - am inteles ca intre primele 5. Alergatura a fost organizata in Amsterdamse Bos (padurea din Amsterdam, in traducere libera), in versiunile 10 si 5 km. Alergatura in sine a fost mai mult un pretext de intalnire pentru oameni de la diverse firme (in special de media & advertising) - pentru ca dupa cursa a urmat un fel de petrecere (POZE), cu vin, bere, mancare, muzica si tot asa...
De la eBuddy s-au inscris la treaba asta 10 persoane - 9 la cursa de 10 km, 1 la 5 km (nu, eu nu am participat !) Cei cu 10 km au terminat cursa in cam o ora (50-60 minute), ceea ce mie mi se pare o mare performantza. Oricum, a fost o buna ocazie sa spargem biroul cu totii la ora 4, pentru ca sa mergem sa ne incurajam colegii ...
Duminica trecuta, alta cursa - maratonul de la Rotterdam; din nou, in doua versiuni - 42 si 22 de km. Pranjal saracul s-a inscris cu echipa Optiver si a alergat 22 de km !!! 2 ore si 20 de minute (!) foarte tare.
Pe 23 urmeaza alt cros, Dam to Dam loop, 16 km...